Mihai Tican Rumano despre Breaza anilor 30

Dragi cititori,

Despre BREAZA s-a scris și se va mai scrie…

Faimosul călător român Mihai Tican Rumano a adunat în cartea „Hoinărind prin țară”, scoasă la editura Stadion, București în anul 1971 o serie de însemnări de călătorie, note de drum și descrieri din popasurile pe care le-a făcut în anii ’30 prin colțurile țării, apărute de altfel și în presa din vremea respectivă „cu căldură, purtând când amprenta stilului reportericesc, când nota specifică literaturii de informare turistică”.

Încă de la începutul cărții ne vom regăsi în Breaza anului 1931, la 3 ani după ce comuna a fost declarată stațiune balneoclimaterică și la nu multă vreme după ce Generalul Ion Manolescu a ridicat Monumentul Eroilor Neamului de pe dealul Gurga. În cele două pagini dedicate special stațiunii Breaza aflăm, printre altele, următoarele:

„În mijlocul comunei, pe șoseaua frumos întreținută, stropită cu gudron, având pe margini plantații ce-i dau înfățișare de bulevard orășenesc, se află un stâlp de kilometraj, însemnat cu kilometrul 103, care stâlp este o imitație a kilometrului 104 de lângă Paris. Aci, ca și la Paris, s-a deschis un frumos local de consumație.

Pe partea dreaptă a localității se ridică vreo câteva clădiri frumoase, înconjurate de un parc. Întrebând ale cui sunt, aflu că aparțin prințului Brâncoveanu. Ca să intri în parc, și mai ales să vezi casele, este însă foarte greu. Se răspunde, aproape invariabil, solicitatorilor, că prințul nu este acasă. Totuși, mi se îngăduie vizitarea frumosului parc. Cât vezi cu ochii, stejari seculari umbresc locul, pe care cresc nenumărate flori de toate nuanțele. Crezi că te afli într-unul din frumoasele parcuri ale localităților spaniole din preajma Barcelonei…

Peste drum de parc se întinde, pentru toată lumea, o alee de nuci bătrâni, a cărei sălbăticie numai lumina electrică o mai îmblânzește, nerăpindu-i, însă, nimic din farmecul său poetic…

Am găsit și în cele mai modeste locuințe curățenie, saltele și chiar lumină electrică. Iar în fața caselor, straturi de flori sporesc încă buna impresie pe care ți-o fac gospodăriile vrednicilor brezeni.

Nu pot termina fără să spun câteva cuvinte și despre d. E. Chapuisat, directorul marelui consiliu din Geneva, directorul ziarului „Journal de Geneve” și membru corespondent al Academiei Române, care, într-o scrisoare plină de căldură – găsită de subsemnatul într-o cupură de ziar, la un sătean, ce o păstra ca pe un lucru de mare preț, – mulțumește pentru diploma pe care a primit-o din partea comunei Breaza, diplomă prin care este recunoscut cetățean de onoare al acestei comune. (1931)”

Iată cum se înfățișa stațiunea noastră  la începutul secolului XX. 

SURSA: 

„Breaza. Drumeție și camaraderie temerară” (2018) – Sergio Alexandru Peștișanu (ISBN 978-606-979-105-9) 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *